Categorii
Tabără de fotografie

Tabăra foto a CFS. Ziua 1

Prima ediție a taberei de fotografie a membrilor Clubului Fotografilor Suceveni a reprezentat un veritabil maraton de fotografie în cele patru zile în care, pe lângă sesiunile de fotografie și workshop-uri de fotografie, am socializat și am aflat noi oportunități de a fotografia în Bucovina noastră atât de frumoasă.

Dar să o luăm cu începutul, așa cu îi șade bine povestirii ”întâmplărilor” din prima ediție a taberei noastre, tabără pe care ne dorim a o înfăptui an de an, în mijlocul toamnei care, aici, în inima Bucovinei, nu poate fi decât MINUNATĂ!

Ziua 1

Anunțată încă din mijlocul verii, tabăra a fost așteptată de toți membrii Clubului Fotografilor Suceveni cu mult interes, mai ales că, fiind la prima ediție, mulți dintre noi au fost puțin sceptici, neștiind la ce să se aștepte.

Înfăptuită cu sprijinul partenerilor noștri Organizația ”Institutul Bucovina” și Darex Auto, tabăra a avut ca locație de bază în toate cele patru zile, la sfârșitul lunii octombrie 2021, cabana cu cea mai frumoasă priveliște din inima Bucovinei – La Fereastra Raiului din Sadova.

Și cum până în vârful muntelui, la peste 1000 m altitudine, acolo unde e amplasată cabana cu saună și ciubăr, drumul e dificil pentru o mașină obișnuită, noul Duster 4×4 oferit de Darex Auto Suceava a făcut față cu brio tuturor situațiilor neprevăzute apărute pe drumurile forestiere pe care am ”hălăduit”.

Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie
Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie

Adunați în preajma amiezii pe terasa cabanei cu o priveliște de 360 grade, ce-ți taie respirația, spre Rarău, dar și spre cătunele din Breaza, peste pășunile și pădurile bucovinenilor, și după un prânz ”ca la mama acasă” cu bunătăți cu gust preparate de oamenii locului, am început primul workshop de fotografie al taberei.

Prietenul și colegul nostru, Ovidiu Leșan, ne-a vorbit vreme îndelungată, despre motivație. Și nu despre orice fel de motivație, ci despre cea care te face să continui, să fii mai bun, să-ți depășești limitele, dar mai ales fricile. În fotografie, mai ales în fotografia de eveniment, apare, inevitabil, într-un moment al carierei, și lipsa motivației. Ei bine, cu ajutorul lui Ovidiu, cu toții cei prezenți în prima zi a taberei la acest ”altfel de workshop despre fotografie” ne-am dat seama unde greșim, cum să îmbunătățim relația cu clienții, dar și workflow-ul nostru. Ne-am regăsit, ne-am pus întrebări, am găsit răspunsuri. Ovidiu ne-a dat motivația să facem toate astea pentru a deveni mai buni în tot ceea ce facem ca fotografi.

Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie
Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie
Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie
Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie
Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie
Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie

A fost o primă zi ce ar mai fi continuat alături de vorbele cu tâlc spuse din suflet de Ovidiu, însă apa în ciubăr era deja fierbinte, numai bună pentru a ne pregăti de experiențele ce aveau să urmeze în cele trei zile rămase din prima ediție a taberei noastre de fotografie.

Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie
Tabăra foto a CFS. Ziua 1 - Tabără de fotografie

Mulțumim pentru momentele frumoase din prima zi în primul rând lectorului nostru, Ovidiu Leșan, precum și partenerilor noștri

Organizația ”Institutul Bucovina”

Darex Auto Suceava – dealer auto Dacia, Renault și Nissan

Cabana La Fereastra Raiului

bineînțeles și sponsorilor fără de care organizarea acestei prime ediții a Taberei de Fotografie a Clubului Fotografilor Suceveni nu ar fi fost posibilă:

Romfour – companie națională de transport persoane și colete

Simos Supermarket

Raitar – bunul gust românesc

Mit-Mob – magazine de mobilă în Fălticeni și Suceava

Livada lu’ Gavril – sucuri naturale din fructe

!

*

Text: Codrin Anton

Fotografii: Doru Clipa și Codrin Anton

Un răspuns la “Tabăra foto a CFS. Ziua 1”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *