Categorii
Întâlniri

Întâlnirea Fotografilor Suceveni #44

În cadrul acestei întâlniri a Clubului Fotografilor Suceveni, am adus un omagiu regretatului fotograf sucevean Victor T. Rusu, vizitând expoziţia cu lucrările sale vernisată pe 12 februarie 2021 la Institutul Bucovina din Suceava. Expoziţia ”Foto-Jazz”, cea care nu ar fi fost posibilă fără implicarea maestrului Mihai Pânzaru Pim, propune iubitorilor de artă din Suceava 25…

Categorii
Întâlniri

Întâlnirea fotografilor suceveni #12

Și iată că am ajuns la întâlnirea cu numărul 12 organizată de Clubul Fotografilor Suceveni. Ce am făcut special în cadrul acestei întâlniri? Ce a însemnat întâlnirea pentru membri, dar și pentru alți pasionați de fotografie? Cu ce am rămas după aceasta? Pe 26 aprilie fotografii suceveni au avut o nouă ocazie să se întâlnească…