Întâlnirea fotografilor suceveni – experiențe pe Ceahlău

Și am ajuns pe Ceahlău!

Despre frumusețea locurilor v-am tot arătat din plin prin live-urile de pe Facebook. Ce e drept, am rămas fără cuvinte. Frumusețea naturii ne lasă de multe ori fără cuvinte. Și, deși natura ar merita să îi dedicăm pagini întregi, eu voi vorbi despre ea doar în fotografii. Aici voi vorbi despre ce am făcut noi. Noi, adică o parte din membrii Clubului Fotografilor din Suceava.

Treziți dis de dimineață, am pornit spre destinație, la capătul căreia ne aștepta caldă și primitoare Cabana Dochia. Pentru noi a fost un prilej bun să ne cunoaștem mai bine, să trăim intens și să surprindem așa cum ne pricepem mai bine momentele trăite. Mi-a plăcut să fiu alături de colegii mei (exceptând partea în care toți sforăiau și eu nu am putut închide un ochi toată noaptea) și să demonstrăm încă o dată ce comunitate frumoasă de fotografi începem să creăm.

Fiți cu ochii pe noi, anul acesta urmează multe activități, ieșiri și momente frumoase!

 

 

 

Cu drag,
Ovidiu Leșan. 

 

 

 

comments

Leave a reply