Sâmbătă, dis de dimineaţă, am pornit la drum cu poftă de a scrie din nou cu lumină …
Prima oprire e pe o coamă de deal, pentru a surprinde primele raze de soare ale dimineţii. Răsăritul se preconiza unul destul de şters, dar atunci încă nu banuiam poveştile care aveau să-i urmeze…
Undeva, pe o culme din Pleșa, lângă un brad, nenea Eugen întreține, cum știe mai bine, bocșa. Urcă dealul prin fundul curții, pe de-a dreptul, și, stânjenit de atâta interes pentru munca lui, răspunde molcom la întrebări… O poveste scrisă, de data asta, cu cărbuni, fum și muncă multă.
Coborâm hotărâţi să ne continuăm drumul… dintre copaci apare tanti Ana. Şi, odată cu ea, aveam să aflăm o altă poveste… Coboară, atentă pe unde calcă, cu câteva vreascuri pe umărul stâng şi un toiag improvizat în mâna dreaptă. Zambeşte, dar e un zâmbet trist. A întins mâna după plăcinta oferită , mulţumind şi abia stăpânindu-şi lacrimile. Le-a dat frâu liber când ne-a povestit pe scurt viaţa ei, mai bine spus, ultimii ani… Cu un bărbat mort în urmă cu 7 ani, copii care au uitat că undeva o mama tremură, la propriu şi la figurat, o casă arsă în primăvara trecută, o pensie de 190 lei şi o cămăruţă unde stă de milă, îşi doreşte doar oleacă de sănătate ca să poată munci, pe te miri ce, la alţii. A stat la fotografiat în timp ce dădea frâu liber of-urilor.
Am plecat mai departe lăsând-o în urmă pe tanti Ana şi povestea ei.
Urma să găsim un TAF pe partea dreaptă a drumului. Era indiciul că acolo vom găsi casa cu o altă poveste: Bolek Maierik, sculptor, ne-a povestit de lucrările sale, de ultima lui expoziţie, de Albrecht Dürer care l-a fascinat, de Papa care l-a răsplătit cu o medalie la vizita sa în România. Dacă era să ne luăm după câte poveşti erau în atelierul lui, probabil că mai aveam multe răsărituri de prins la Pleşa.
Cu promisiunea ca îi vom vizita expoziţia de la Muzeul etnografic din Gura Humorului, am plecat spre Sadova. Ora era destul de întârziată, lumina amiezii, nefastă. Asa cum nefast a fost şi momentul în care un bărbat, mânându-şi calul prea cu zor, s-a trezit cu căruţa răsturnată. A refuzat ajutorul, aşa că drumul ne-a dus mai departe spre Breaza.
Alb, mult alb, de parcă iarna toată se ascunsese acolo… Si geometrii…
Data viitoare poate vom fi mai mulţi!
Am cam avut limbarniţă… şi spor la scris… că tot mi-a urat Codrin în vreo două rânduri.
🙂 Va pup!
Text: Lăcrămioara Georgeta Samson
Fotografii: Adrian Mitu , Camelia Iordache , Codrin Anton , Lacrămioara Georgeta Samson , Mihai Acatrinei , Mihai Fomin .