Întâlnirea fotografilor suceveni #14 ne-a purtat pe cărările împădurite din satul Lupcina. Invitat special la această hoinăreală a fost Cătălin Urdoi, care ne-a arătat frumusețile acestui loc din comuna Ulma, pe care adesea el le-a fotografiat. Am fost o gasca de 35 de persoane care am luat parte la o experiență extraordinară. Cu această ocazie, pasionații de fotografie din clubul nostru au vrut să fie alături de Cătălin, care trece prin unele momente mai dificile cauzate de o problemă de sănătate. Ne bucurăm nespus că foarte multe persoane au răspuns pozitiv inițiativei noastre, chiar dacă nu au putut fi prezenți persoanal la această aventură.
Gata cu vorbele, doar suntem fotografi nu scriitori. Ne șade mult mai bine să ne exprimăm în imagini. Poftim de vedeți ce-am văzut, ne-a plăcut și am fotografiat! Imaginile care însoțesc acest articol au fost realizate cu Minolta Maxxum 7000 împreună cu obiectivul Monolta 50mm 1.7 și FujiColor Superia X-tra 400.
Denumirea satului, Lupcina se trage așa cum probabil v-ați dat seama, de la lup. Fiind foarte aproape de graniţa cu Urcaina localnicii vorbesc destul de mult în limba ucraineană. Probabil din cauza aceasta, denumirea de lup a suferit unele modificări şi s-a ajuns la denumirea actuală a satului. Satul fiind izolat, în anumite perioade lupii intră chiar şi în curţile oamenilor.

P.S. Sub îndemnul:
Cine suntem noi? Fotografi care cred că prietenia și socializarea pot crește nivelul profesional și artistic al muncii noastre. Împreună formăm o comunitate în care cunoștințele individuale și ajutorul reciproc sunt la îndemâna tuturor membrilor.
Ce-ți trebuie să intri în grupul nostru? Trebuie să dai dovadă de respect pentru fotografie și fotograf. E necesar să ai disponibilitate pentru a te implica activ în proiecte fotografice, întâlniri și dezbateri. E foarte important să fii pasionat de fotografie.
Le ai pe toate? Te așteptăm în comunitatea noastră și la întâlnirea cu numărul 15.
Cu drag, Cătălin Cîmpan.
Ochi, inspirație și lumină bună!