Categorii
Expozitie

A treia expoziție CFS

Ne-am reunit și în acest an, ca o tradiție a zilei de 16 martie, la Galeria Zamca și oamenii din comunitatea locală, care prețuiesc și înțeleg importanța de a aduce #artalasuceava, în toate formele ei .

14 Fotografi ai clubului am prezentat o retrospectivă a anului 2022, în culori vibrante și detalii care surprind unicitatea și spectacolul vieții, de-a lungul celor 4 anotimpuri.

O prezență deosebită la acest eveniment a fost cea a fotografului Dimitrie Balint, una dintre cele mai emblematice figuri ale fotografiei de odinioară, din Suceava.

Tot tradiția organizatorică i-a adus alături de noi pe curatorul galeriei, maestrul Mihai Pânzaru-PIM, criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc de la Direcția Județeană pentru Cultură Suceava și președintele Organizatia Institutul Bucovina, domnul Petru-Vasile Gafiuc.

Este cea de-a treia expoziție a Clubului Fotografilor Suceveni pe care am vernisat-o în cadrul întâlnirii #58 a clubului nostru. A treia expoziție, cupă cum spuneam, și a doua pe care o organizăm la Galeria Zamca, singura expoziție organizată în afara acestei galeriei a colaboratorilor noștri de la Institutul Bucovina, este expoziția permanentă pe care o avem la Televiziunea Intermedia, fotografii printate pe canvas și dăruite bunilor noștri colaboratori de la televiziunea suceveană.

Această a treia expoziție a noastră, în care sunt prezentate 28 de fotografii printate pe hârtie foto și înrămate la dimensiunea generoasă de 70×50 cm, poate fi vizitată până pe 31 martie 2023 în intervalul orar 9-17 la Galeria Zamca.

Mai trebuie menționat că oricare dintre cele 28 fotografii prezente în această expoziție poate fi cumpărată, iar sumele strânse ne vor ajuta în organizarea celei de-a doua ediții a taberei de fotografie a Clubului Fotografilor Suceveni, în această toamnă.

Câteva reportaje din media despre expoziția noastră:

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

A treia expoziție CFS - Expozitie

Fotografii: Cătălin Matei, Ionuț Hrincescu, Remus Dăneasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *