Întâlnirea Fotografilor Suceveni #25

La intanirea cu nr #25, ne-am adunat la Muzeul Bucovinei. Deși era după un weekend plin de evenimente, încet, încet, invitatul nostru special, kinetoterapeutul Cristina Cearcovschi de la clinica SIG-TERA a reușit să ne capteze atenția, iar colegii au început să își corecteze postura, să pună întrebări și să se intereseze de diferite situații concrete când coloana le poate fi afectată.

Fiecare dintre noi a suferit la un moment dat de dureri de spate apărute pe fondul unor posturi zilnice greșite și a unor modificări ale regimului de mișcare în cadrul muncii depuse. De aceea invitata noastră a fost binevenită și ținem să îi mulțumim pentru sfaturile bune pe care ni le-a dat. Mă bucur că acum am înțeles mai clar cu toții ce rol are intervenția kinetoterapeutului în redarea stării de bine și în creșterea randamentului la locul de muncă prin atâtea mijloace și tehnici diferite. Că am aflat câtă școală, câte perfecționări, seminarii și cât studiu medical este în spatele acestui domeniu care evoluează, în care se fac studii și descoperiri mereu. Am înțeles cât de importanta este individualizarea exercițiilor în programele de kinetoterapie cât de importanta este conștientizarea și adoptarea unor posturi corecte la locul de munca astfel încât durerea sa nu devina un obstacol în activitatea zilnică. Pe această cale o asigurăm că mesajul a fost corect recepționat.

În partea a două a întâlnirii, cei care au trimis câte o fotografie anonimă au primit feedback. Fiecare cred că a învățat câte ceva din critica constructivă primită pe fotografia proprie sau din discuțiile generale.

Ce mi-a mai plăcut mie la întâlnirea de astăzi e că fiecare a contribuit cu ceva- că a fost un laptop, un coș cu pere din livada proprie, un ajutor în sala la organizare, o vorba bună, un live sau o fotografie… (când să predăm sala, am verificat dacă nu au rămas cotoare de pere – dar cineva dusese paharele, totul era lună…) Fiecare dintre noi eram parcă mai buni cu noi și cu cei din jur.

Mă bucur din suflet când văd aceste lucruri mărunte, dar deosebite și simt cum comunitatea noastră se încheagă tot mai frumos, de la o întâlnire la alta.

Mulțumesc tuturor colegilor pentru prezență și pentru ajutorul acordat. Abia aștept să ne revedem la întâlnirea de luna viitoare!

Cu drag, Mihaela Oprișan

comments

Leave a reply